Soldații. Poveste din Ferentari, ecranizarea Ivanei Mladenovic după romanul autobiografic (din 2013) al lui Adrian Schiop, este o piatră de hotar în cinematografia română, iar faptul că e una dintre poveștile de dragoste de primă magnitudine ale acestei cinematografii (timide erotic) – și cu siguranță cea mai fizică dintre ele – este doar unul […]
Recenzie publicată în Dilema veche, nr. 516, 31 decembrie 2013. În Efectul Sherlock Holmes: Trei intrigi cinematografice (traducere din limba franceză de Mona Antohi, editura Humanitas, 2013), istoricul de artă Victor Ieronim Stoichiță propune două studi pe filme de Hitchcock (Fereastra din spate și Femeia dispărută) și unul pe un film de Antonioni (Blow-Up) – doar vreo […]
Recenzie publicată în Dilema veche, numerele 594, 2-8 iulie 2015 și 595, 9-15 iulie 2015. Vrînd să elogieze Aferim!, Cristian Tudor Popescu l-a descris drept la fel de veridic ca o transmisiune live din Valahia anului 1835, cu o cameră aruncată peste timp. Care e problema cu această observaţie? Nu faptul că ignoră scepticismul declarat iar şi iar de […]
Recenzie publicată în Dilema veche, nr. 513, 12-18 decembrie 2013. La 82 de ani, infatigabilul Tudor Caranfil propune un Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc (Editura Polirom, 2013), unde prin „realizatori” se înţelege exclusiv „regizori”, prin „film” se înţelege exclusiv „lungmetraj de ficţiune”, iar prin „românesc” se înţelege inclusiv „plasat în România”, „filmat în România” sau „avînd personaje […]
Această recenzie a apărut în Dilema veche, nr. 584, 23-29 aprilie 2015. Romanian New Wave Cinema: An Introduction (McFarland & Company, Jefferson, North Carolina, 2014) e o carte scrisă în limba engleză de universitarul clujean Doru Pop, avînd ca subiect filmele generației de cineaști care s-a afirmat după 2000. Inițial, Pop anunță că va privi acest cinema ca […]
Cartea lui Bogdan Popa Sexul și capitalul (Tracus Arte, 2017) se subintitulează O teorie a filmului românesc, însă nu propune o teorie propriu-zisă a filmului românesc. (Printre autorii pe care-i citează sau la care face trimitere Bogdan Popa în cele peste 300 de pagini ale cărții nu se numără, cu excepția lui Gilles Deleuze, aproape […]
Joseph L. Mankiewicz’s 1958 film version of The Quiet American was a polemical answer to Graham Greene’s novel – literary adaptation as (politically driven) literary criticism. More than that, it was an operation meant to “correct” the novel, to replace it in the public consciousness, to neutralize it: literary adaptation as propagandistic damage control. Like […]
