„Peștișori multicolori care-ți ciugulesc din palmă”: Despre „Felicia, înainte de toate”

Apărut în 2005, Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu (după un scenariu de Puiu și Răzvan Rădulescu) a devenit un film-far pentru o întreagă generație de regizori români. „Rețeta românească” pusă la punct prin emularea esteticii sale a dominat timp de vreo zece ani cinemaul românesc cu ambiții de recunoaștere critică internațională. Ultimul an […]

Note despre cinemaul lui Olivier Assayas (partea a II-a)

Prima parte a acestui eseu poate fi citită aici. În primele sale momente, filmul Ora de vară – făcut de Olivier Assayas imediat după punkist-țepoasa lui trilogie dedicată jet lag-ului și non-locurilor pe care le-a produs globalizarea – poate părea o întoarcere la filonul stereotipic-francez care dăduse Fin août, début septembre și Les destinées sentimentales […]

Filmul românesc: mod de folosire anticapitalist

Cartea lui Bogdan Popa Sexul și capitalul (Tracus Arte, 2017) se subintitulează O teorie a filmului românesc, însă nu propune o teorie propriu-zisă a filmului românesc. (Printre autorii pe care-i citează sau la care face trimitere Bogdan Popa în cele peste 300 de pagini ale cărții nu se numără, cu excepția lui Gilles Deleuze, aproape […]

Un talent încă nedecantat: „Ultima zi” (de Gabriel Achim)

Ultima zi se deschide cu două mașini la drum de noapte, înaintînd anevoios printr-un viscol. Regizorul Gabriel Achim întinde drumul pe toată prima jumătate din durata filmului său (care se împarte cu ușurință în două acte) și prelungește voluptuos misterul în privința celor patru călători – în fiecare mașină cîte doi bărbați, unul volubil la […]

Note despre „Bacalaureat”

Ca să-și fiarbă protagonistul (adică pe doctorul jucat de Adrian Titieni) la foc susținut, Mungiu recurge inclusiv la o serie de efecte împrumutate de la Haneke. În acest demers, Mungiu e practic un pastișor care lucrează cu rigla. Pe lîngă refuzul de a dezlega explicit misterul din jurul agresării fetei (identitatea făptașului, rolul jucat în […]