Într-un eseu din 1962, intitulat „White Elephant Art Vs. Termite Art”, marele critic american Manny Farber propunea o distincție, între timp clasicizată, între filme-termită și filme-elefant-alb. Filmele elefantine în sens farberian se recunosc după călcătura grea, după aerul important și după aparența de complexitate generată prin supraîncărcare – atât aglutinare de teme și simboluri la […]
Arhiva etichetelor: Bacalaureat
Protagoniștii bucureșteni ai celui mai nou film de Radu Muntean, Întregalde, sunt niște „middle-clași” (unii la 30, alții la 40 de ani) obișnuiți să îmbine plăcerile aventurii off-road cu satisfacțiile umanitarismului: opresc în sate izolate și distribuie alimente. Genul de caritate practicat de ei ca hobby e o țintă irezistibilă pentru satiră și, până acum, comentatorii filmului s-au concentrat […]
Apărut în 2005, Moartea domnului Lăzărescu al lui Cristi Puiu (după un scenariu de Puiu și Răzvan Rădulescu) a devenit un film-far pentru o întreagă generație de regizori români. „Rețeta românească” pusă la punct prin emularea esteticii sale a dominat timp de vreo zece ani cinemaul românesc cu ambiții de recunoaștere critică internațională. Ultimul an […]
Prima parte a acestui eseu poate fi citită aici. În primele sale momente, filmul Ora de vară – făcut de Olivier Assayas imediat după punkist-țepoasa lui trilogie dedicată jet lag-ului și non-locurilor pe care le-a produs globalizarea – poate părea o întoarcere la filonul stereotipic-francez care dăduse Fin août, début septembre și Les destinées sentimentales […]
Cartea lui Bogdan Popa Sexul și capitalul (Tracus Arte, 2017) se subintitulează O teorie a filmului românesc, însă nu propune o teorie propriu-zisă a filmului românesc. (Printre autorii pe care-i citează sau la care face trimitere Bogdan Popa în cele peste 300 de pagini ale cărții nu se numără, cu excepția lui Gilles Deleuze, aproape […]
Ultima zi se deschide cu două mașini la drum de noapte, înaintînd anevoios printr-un viscol. Regizorul Gabriel Achim întinde drumul pe toată prima jumătate din durata filmului său (care se împarte cu ușurință în două acte) și prelungește voluptuos misterul în privința celor patru călători – în fiecare mașină cîte doi bărbați, unul volubil la […]
Ca să-și fiarbă protagonistul (adică pe doctorul jucat de Adrian Titieni) la foc susținut, Mungiu recurge inclusiv la o serie de efecte împrumutate de la Haneke. În acest demers, Mungiu e practic un pastișor care lucrează cu rigla. Pe lîngă refuzul de a dezlega explicit misterul din jurul agresării fetei (identitatea făptașului, rolul jucat în […]