Alex. Leo Șerban a murit pe 8 aprilie 2011, la vârsta de 51 de ani. Mihai Iovănel m-a invitat la un dialog despre el. O versiune comprimată a conversației noastre (purtate prin email între 17 și 20 februarie) a apărut pe Scena9. Forma extinsă urmează să apară în revista Transilvania.
„Mihai Iovănel: În cei aproape unsprezece ani care au trecut de la moartea lui Alex. Leo Șerban, amintirea lui a dispărut aproape cu totul din spațiul public. Din câte știu, s-au publicat doar două texte relevante care încearcă să descrie și să discute activitatea lui a.l.ș. (cum semna și cum mă voi referi la el în continuare): prefața lui Horia-Roman Patapievici la romanul postum Litera din scrisoarea misterioasă (2011), care are totuși un ton prea apăsat hagiografic, explicabil în parte prin apropierea de momentul morții lui a.l.ș.; și studiul tău – „Critica de film a lui Alex. Leo Șerban” – inclus în volumul Viața, moartea și iar viața criticii de film (2019). Deși cartea ta purta dedicația „În memoria lui Alex. Leo Șerban”, felul în care ai scris despre el nu este câtuși de puțin pios-omagial, ci fundamental critic (în toate sensurile acestui cuvânt). În dialogul pe care am convenit să-l facem, tonul va fi tot unul critic. Sigur, am fost amândoi fanii lui a.l.ș., probabil cel mai cool personaj cultural din lumea anilor ’90-2000. Dar motivul pentru care discutăm acum despre el nu ține – oricum, nu în primul rând – de astfel de rațiuni mai mult sau mai puțin afective. Prin intermediul lui evocăm analitic o lume transformată deja în istorie, adică în arhive (o mică parte) și în colb (cea mai mare parte).”
Continuarea textului publicat de Scena9 (cu niște ilustrații absolut splendide) poate fi citită aici.
Lucruri care nu pot fi spuse altfel 