Bergman la Nemira

Nimic din ce-am făcut profesional anul trecut nu mi-a produs mai multă plăcere decât cele două săptămâni de dinainte de Crăciun pe care mi le-am petrecut scriind prefața acestui volum (splendid tradus de Ioana Ghișa pentru Nemira):

Sigur, opera lui Ingmar Bergman nu e renumită în primul rând pentru spiritul ei festiv-crăciunist (deși există cel puțin o mare excepție: capodopera Fanny și Alexander), dar rareori m-am simțit atât de privilegiat că am ocupația pe care o am. Am multă recunoștință pentru Alexandra Rusu și Irina Cerchia, care m-au invitat să scriu, sunt foarte mândru să fiu asociat cu acest eveniment editorial și sunt neobișnuit de împăcat – ca să nu zic mulțumit – cu propria contribuție.

Imagini. Viața mea în film (care diferă mult de primul volum de autobiografie al lui Bergman, Lanterna magică) va fi în vânzare începând din 25 ianuarie. Paragraful de deschidere al prefeței mele sună așa:

„Ingmar Bergman (1918-2007) a personificat Epoca de Aur a cinemaului de artă – epoca (întinsă de la jumătatea anilor ’50 până prin anii ’70) în care acest cinema (în mare parte european) se putea lăuda că atinge un public internațional imens. Nu doar el a personificat-o, dar, ca om-emblemă, ca portdrapel, au mai existat foarte puțini de talia lui: Fellini, Antonioni, mai târziu Tarkovski (deși legenda acestuia din urmă și-a atins apogeul abia după încheierea Epocii de Aur). Și se poate argumenta că, mai mult ca oricare dintre ceilalți, Bergman a făcut cinemaul respectabil în ochii unui anumit public – unul care, fără a ști neapărat să vadă un film, avea nevoie de sentimentul că mergând la cinematograf săvârșește un act de cultură. Cu alte cuvinte, a fost ambasadorul cinemaului ca artă înaltă la curtea unei burghezii foarte puțin capabile să recunoască arta și în veșminte mai pop și, prin urmare, obișnuită să privească cinemaul de sus. Numele lui, mai mult decât celelalte, era cândva sinonim cu însăși posibilitatea seriozității la cinema – o seriozitate de muzeu, de sală de concerte sau de biserică.”