Un interviu pe „IQads”

Cum a început relația ta cu filmul?

Am început să văd filme la televizor – asta însemnând Televiziunea Română a anilor ’80 (sunt născut în 1978), cu programul ei tot mai scurt. Până prin ’88, televizorul la care le vedeam era unul alb-negru, dar alb-negru erau și majoritatea filmelor care mă interesau – în general filme hollywoodiene din anii ’40-’50. Îmi amintesc de vreo două filme cu Bogart care au lăsat asupra mea o impresie foarte puternică – potențată și de citirea unei cărți despre Bogart pe care am găsit-o prin casă. Am crescut într-o casă plină de cărți și de reviste, inclusiv întreaga colecție de până atunci a revistei Cinema. Îmi plăcea să citesc despre filme pe care nu le văzusem încă – să citesc și să mi le imaginez. Citeam orice despre cinema – de pildă, cartea despre Bogart era o carte de critică (franceză) destul de serioasă, tradusă la noi în 1972. Uneori, pe la vârsta de 8-9 ani, după ce vedeam un film care-mi plăcea foarte mult, ca să-mi prelungesc plăcerea scriam despre el – nu o cronică, ci o reconstituire a filmului din cuvinte. Încercam să-l creez din nou și să-l fac să fie al meu, căci cine știe când aveam să primesc șansa de a-l mai vedea o dată? Un film cu care am făcut asta a fost The Sea Hawk al lui Michael Curtiz, cu Errol Flynn – unul dintre filmele lor cu pirați. (Cred că nu l-am mai văzut de-atunci.) Au fost la vremea aia și filme care au căzut mai greu, care m-au zgândărit. De pildă, Hombre, un western din ’67, cu Paul Newman în rolul unui alb crescut de apași. E o poveste despre vieți aruncate laolaltă într-o diligență – ca în Stagecoach al lui John Ford, din 1939, care e un film-matrice al genului, lucru de care eram deja vag conștient când am văzut Hombre; nu văzusem Stagecoach, dar văzusem secvențe din el într-o emisiune de cultură cinematografică – așa mi s-au întipărit în cap secvențe din multe filme (Bette Davis în rochia ei roșie din Jezebel, Marlon Brando plin de sânge la finalul lui Pe chei), cu ani buni înainte de a le vedea. Numai că Hombre e un western revizionist din anii ’60, făcut de un regizor de stânga (Martin Ritt). Atunci când diligența e atacată de bandiți, iar Newman e pus în situația de a-i salva pe ceilalți pasageri, el nu vrea; e alienat de rasa albă, iar mai devreme a auzit-o pe o doamnă din diligență referindu-se la indieni, cu dispreț, ca la niște „mâncători de câini”. Și vine un moment când doamna aia ajunge în dificultate; viața ei e în mâinile lui Newman. Iar el, cu o răceală absolută, îi spune unui alt personaj: „Întreab-o dacă acum ar mânca câini.” Aveam 8-9 ani când am văzut asta și nu cred că mai văzusem așa ceva – un personaj pozitiv comportându-se cu o asemenea cruzime. Nu cred că mai auzisem o asemenea replică (la baza filmului stă un roman de Elmore Leonard, scriitor de care nu auzisem pe atunci).

Asta a fost prima fază a cinefiliei mele. În ’88, ai mei au cumpărat un video (televizorul era de-acum color) și am intrat în faza a doua.

Prima ta cronică?

S-a întâmplat ca un coleg de școală cu care m-am împrietenit foarte bine printr-a VII-a, a VIII-a, și cu care am fost coleg și mai departe, la liceu, să aibă ca părinți două figuri foarte importante din lumea noastră cinematografică. Tatăl lui era marele star de cinema Ilarion Ciobanu, dar încă și mai importantă pentru mine a fost mama lui, Marion Ciobanu, care lucrase la studioul de film documentar „Alexandru Sahia”, iar de formație era critic de film. Prin clasa a IX-a am început să-i dau să citească exercițiile mele în zona cronicii de film. Caiete întregi i-am dat, sute de pagini de mâzgăleli despre tot ce vedeam pe-atunci, de la Van Damme până la Fellini, iar ea, luându-mă în serios, îmi dădea feedback scris – uneori feedback detaliat – la fiecare cronichetă în parte. Și acum mă emoționez doar povestind despre asta. E una dintre figurile luminoase din viața mea – și am fost norocos, am întâlnit câteva. Nu orice licean cu ambiții are norocul de a fi luat în serios atât cât am fost eu.

Restul interviului cu Alexandra Bădicioiu Matei, ocazionat de apariția noii mele cărți, Viața, moartea și iar viața criticii de film (editura Polirom), poate fi citit aici.