Pe Scena9, despre „La Gomera” („Fluierătorii”), „Monștri”, „Parking” și „Mo”

Un pasaj din cronica mea la noul film al lui Tudor Giurgiu, Parking:

Cel de-al patrulea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, Parking – despre un romantic scriitor român (Mihai Smarandache) care muncește ca paznic în Spania (cândva în anii 2000) –, e bazat pe un roman de Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea (2010), și este un film „literar” în cel mai prost fel posibil.  Nimic din ce e în jurul protagonistului – care păzește o parcare, dar se mai și plimbă prin Spania, ducând câte o mașină la câte un cumpărător – nu e privit cu un ochi regizoral cât de cât proaspăt, care chiar remarcă lucruri; niciun detaliu nu se impune cu pregnanța observației artistice adevărate. Totul e clișeu – în principal, clișeu de film american indie despre poezia rulotelor-locuință. În schimb, avem parte de o mistică kitsch a literaturii – ceva glamorous din oficiu și golit de conținut, ceva cu povestași bărboși, ceva ce fac îndrăgostiții atunci când își vorbesc, atunci când el îi spune ei ce-a visat azi-noapte (că levita, desigur, sau lucruri de genul ăsta) sau îi vorbește despre inefabil, iar ea îi spune că „abia aștept să dansez dezbrăcată în iarba umedă”.

Restul articolului – în care mai recenzez filmele Fluierătorii/ La Gomera (de Corneliu Porumboiu), Monștri (de Marius Olteanu) și Mo (de Radu Dragomir) poate fi citit aici.